Adica 1 post, 2 concerte, sau mai bine zis 1 concert si jumatate.

Vineri, “El grande concerto!” s-a materializat. Cum a fost? Foarte misto! Lume multa si pregatita pentru distractie, sunetul tipic Laptariei (nici prea tare, dar nici prea incet), inghesuiala si multa caldura. Unul dintre lucrurile care au contribuit la succesul concertului (zic succes pentru ca noi ne-am simtit foarte bine) e scena mica din Laptarie. Publicul e atat de aproape incat ai impresia ca nici nu exista scena si ca esti undeva in mijlocul lui (sau ca publicul e pe scena…lucru testat de cativa care au cazut pe scena la pogo – da da…a fost ceva). Concertul zicem noi ca a decurs bine, cu mici greseli pe ici pe colo…intentionate bine-nteles, ca sa dea un farmec de live, sa nu sune ca pe cd (viitor cd normal ).

Multumim, Enemaniacs-ilor ca au acceptat invitatia nostra si ca au incalzit bine atmosfera, publicului numeros (nu ne asteptam sa fie atat de multa lume) si sunetistului de acolo ca nu a oprit concertul de frica sa nu ii ardem boxele ).

Sper ca v-ati distrat si voi cat ne-am distrat noi la concert, si daca da…sa o tinem tot asa )

Luni, primul bal (si foarte probabil ultimul) la FCRP. Balul se tine in “The Player Club”. Mergem la proba de sunet pe la 18:00, facem proba, suna bine si pe scena si pe fata, proba promite sa decurga bine, lucru care nu a durat prea mult. La un moment dat, apare patronu’ care vrea volum mai mic ca ii crapa boxele, “au cantat zeci de artisti aici si nimeni nu era asa de tare ca voi” (pai normal ca nu se auzea asa de tare…e o diferenta intre live si disc). In fine, sunetistul reduce volumul, mergem sa bem o bere pe undeva ca mai e pana cand ne vine ora de cantat.

Ne intoarcem pe la 21:30 si la 22:00 si ceva ne urcam pe scena. Aici incepe distractia. Pe langa faptul ca trebuie sa faci abstractie de tot ce e in jur si sa iti induci o anumita stare pentru a face un concert cat mai bun, problemele nu intarzie sa apara. In cazul concertului de luni nu a fost decat o singura si foarte mica problema. Amplificatorul de chitara se intrerupea si nu am reusit sa cantam o piesa cap-coada cum trebuie, amplificatorul oprindu-se foarte des. Va imaginati partile unde erau solo-uri de chitara sau bucati din piesa unde chitara era singura. Am sarit 1 sau 2 piese si am incheiat concertul, ca nu se putea in felul asta, si nah…cine are la el amplificator de rezerva?

Ne pare rau pentru cei care ne-au vrut si au venit sa ne vada la bal, a fost o zi ghinionista…dar va asteptam la concertele din cluburi si nu numai.

Acum ca stau si recitesc ce am scris, imi vine in cap o intrebare: “Cantam oare prea tare?”. Daca nu stiti raspunsul vi-l zic tot eu: “Nu cantam tare, ci majoritatea localurilor sunt prea prost dotate pentru a sustine concerte la un volum si o claritate optima pentru ca publicul sa poata savura o trupa, astfel limitand si trupa si publicul. Ne-am saturat sa auzim: ‘monitoarele sunt varza, n-am ce sa va fac, cantati asa cum e, sau esti prea tare dat din statie, imi pleaca clientii care beau o bere cand faci tu proba de sunet!’”. Pai ori e proba de sunet ori nu e!

Lucrurile astea imi dau seama ca nu o sa se schimbe peste noapte, insa daca o sa ramana asa in continuare o sa avem cu totii de pierdut. Pana o sa se schimbe toate astea (daca o sa se schimbe vreodata) nu ne ramane decat sa asteptam schimbarea, iar cei care pot cat de cat sa influenteze sau sa realizeze ceva in acest sens, sa nu stea degeaba.

Spread the moood!